In cadrul
showroom-ului ATS-Ford din Baneasa pilotul Marin Dumitrescu, care va implini
frumoasa varsta de 92 de ani, si-a prezentat cartea "Un secol la volanul
bolizilor", carte care a fost reeditata la initiativa Retromobil Club
Romania, fiind deja la a -III-a editie.
Pe data de 4 decembrie 2010, in cadrul showroom-ului ATS-Ford din Baneasa, a avut loc lansarea celei de-a treia editii a cartii "Un secol la volanul bolizilor", scrisa de pilotul Marin Dumitrescu. La acest eveniment, al carui gazda a fost Calin Popescu Tariceanu, membru fondator al Retromobil Club Romania, au fost prezenti colectionari si pasionati de vehicule istorice, membrii R.C.R, piloti, oficiali din automobilism, jurnalisti. Lucrarea aflata la a 3-a editie, precedentele doua editii fiind editate in 1978 si 1998, a fost reeditata la initiativa Retromobil Club Romania, Marin Dumitrescu fiind membru de onoare al acestei asociatii.
Dupa circa o ora in care s-au depanat amintiri si s-a discutat despre automobile de colectie, gazda evenimentului, Calin Popescu Tariceanu, a prezentat noua lucrare, secondat de presedintele R.C.R., Giuseppe Rossi. Apoi a urmat autorul cartii, care a incantat publicul cu o incursiune in istoria automobilismului, prezentand momentele bune si mai butin bune, din sportul cu motor in care este implicat de peste sase decenii. Marin Dumitrescu, care in data de 19 ianuarie 2011 va implini frumoasa varsta de 92 de ani, a raspuns la final cu placere intrebarilor invitatilor dupa care a urmat o sesiune de autografe.
Pe langa masinile de curse pe care le-a pilotat si preparat cu multa maiestrie, pe langa zecile de trofee castigate si nenumarati piloti lansati de-a lungul timpului, dl. Marin Dumitrescu se poate mandri ca fiul sau Radu si nepotii Silviu si Andrei ii calca pe urme, ducand mai departe cu cinste un nume de prim rang al automobilismului romanesc unde pot fi vazuti concurand in competitii de gen sau la evenimente cu automobile de colectie.
Text: Clasic-auto
Foto: Retromobil
...TOP