Alfa Romeo - 100 de ani de istorie cu modele prestigioase - Prima parte

Cu ocazia Salonului Auto de la Paris din 1923 este lansat un nou model Alfa Romeo denumit RM si care inlocuia in gama modelul 20-30HP. Realizat pe platforma modelului RL, noul model RM reprezenta o varianta mai accesibila al acestuia fiiind disponibil in 3 versiuni: Normale, Sport si Unificato toate echipate exclusiv cu motoare cu 4 cilindri in linie avand capacitati de 1.9 si 2L si care furnizau intre 40 si 48 CP. Transmisia era asigurata de o cutie manuala cu 4 trepte. Suspensia era prevazuta cu arcuri lamelare iar sistemul de franare cu tamburi la toate rotile. Viteza maxima 90 - 100 km/h. Pana in anul 1925 au fost construite circa 500 de exemplare majoritatea in variante limuzina si torpedo carosate de firma Castagna. In 1924 este lansat modelul de competitii P2, model dezvoltat de  Vittorio Jano adus de la firma FIAT de catre Enzo Ferrari si pe care il  inlocuia in functie pe celebrul Giuseppe Merosi. Noul model dispunea in premiera pentru constructoru Alfa Romeo de un motor cu 8 cilindri in linie, acesta avand capacitatea de 2L, distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa, solutie avansata pentru acea perioada, alimentare cu doua carburatoare si care dezvolta intr-o prima faza140 CP, permitand atingerea unei viteze maxime de 210 km/h. Mai tarziu, gratie unor modificari motorul furniza 150 CP iar ulterior odata cu introducerea a doua compresoare tip Roots acesta reusea sa dezvolte 175 CP permitand atingerea unei viteze maxime de 225 km/h. Alfa Romeo P2 a dominat cursele automobilistice timp de 6 ani, la volanul sau, piloti celebri precum Antonio Ascari, Giuseppe Campari, Enzo Ferrari, Gastone Brilli Peri, 
Tazio Nuvolari sau Achille Varzi au obtinut numai putin de 15 victorii in cursele auto printre care: Targa Florio, Coppa Acerbo, Grand Prix-ul Europei, Grand Prix-ul Italiei si nu in ultimul rand castigarea Campionatului Mondial la Constructori inca de la inaugurarea acestuia in 1925. Celebrul pilotul roman Jean Calcianu achizitioneaza un exemplar Alfa Romeo P2 in 1937 pe care anterior concurase Tazio Nuvolari si cu care castiga Grand Prix-ul orasului Belgrad la categoria sport in 1939.

In 1925 este lansata noua serie de modele denumita 6C, acesta fiind oferit in cariera sa de aproape 25 ani in numeroase variante, inlocuind in acelasi timp in gama modelele RM si RL. Proiectat de Vittorio Jano, noul model a debutat cu varianta denumita 6C 1500 care era echipata cu un motor cu 6 cilindri in linie de 1.5L avand distributia cu un arbore cu came in chiulasa si care dezvolta 54 CP permitand atingerea unei viteze maxime de 125 km/h.  Cutia de viteze era una manuala cu 4 trepte in timp ce suspensia era prevazuta cu arcuri lamelare iar sistemul de franare era de tipul cu tamburi la toate rotile.
Mai tarziu, in 1928 sunt lansate versiunile 6C 1500 Sport, 6C 1500 Super Sport si 6C 1500 TF ale caror motoare aveau distributie cu doi arbori cu came in chiulasa supraalimentare cu compresor (ultimele doua versiuni), puterea dezvoltata fiind de 76 si 84CP permitand atingerea unor viteze maxime de 140 si respectiv 150 km/h. Cu modelul 6C 1500 in versiunile mai performante sunt obtinute in 1928 victorii in cursele de la Mille Miglia, Targa Florio, 24h de la Spa si Grand Prix-ul Italiei. Intre anii 1925-1929 au fost fabricate 1.075 de exemplare din modelul 6C 1500 majoritatea avand caroserie tip spider cu doua locuri realizate de carosieri precum Touring, James Young, Zagato, Castagna sau Pininfarina.
In 1926 demareaza fabricarea sub licenta Bristol de motoare stea in noua cilindri pentru avioane. In anii treizeci se nasc propiu zis motoarele puternice si fiabile cerute si in afara Italiei. Meritul il poarta materialele avansate folosite la fabricarea lor cum ar fi Duraalfa, un aliaj usor de aluminiu folosit pentru fabricarea elicelor, pistoanelor, chiuloaselor si a altor componente. In 1939 este lansat motorul 135, avand 18 cilindri in dubla stea, care cu cei aproape 2.000 CP este cel mai puternic propulsor al acelei epoci. 
In 1929 datorita crizei financiare, dezvoltarea firmei milaneze este afectata, determinand implicarea Institutului pentru Reconstructie Industriala (I.R.I.). I.R.I. preia in totatalitate controlul incepand cu anul 1933 cand in functia de manager este numit Ugo Gobbato iar Nicola Romeo este nevoit sa demisioneze de la conducerea firmei in schimbul anularii debitelor catre statul
italian, ulterior fiindu-i oferita de catre guvernul italian functia de senator. In acelasi an Enzo Ferrari infiinteaza Scuderia Ferrari aceasta fiind divizia de competitii Alfa Romeo care va deveni independenta incepand din 1939. Tot in 1929 este lansata o noua varianta 6C 1750 bazata pe o mecanica revizuita de la 6C 1500 fiind disponibila in 6 versiuni: Turismo, Sport, Super Sport, Gran Sport, Super Sport compresore si Gran Turismo compresore. Motorul disponibil era unul cu 6 cilindri in linie de 1.75 L avand distributia cu un arbore cu came in chiulasa (Turismo) sau cu doi arbori cu came in chiulasa (Super Sport, Gran Sport, Gran Turismo) supraalimentare cu compresor (ultimele doua versiuni), puterea dezvoltata fiind cuprinsa intre 55 si 85 CP, permitand atingerea unor viteze maxime cuprinse intre 125 si 170 km/h. La volanul modelului 6C 1750 Super Sport si Grand Sport sunt obtinute victorii in cursele de la Mille Miglia din 1929 si 1930 de pilotii Giuseppe Campari si Tazio Nuvolari, 24h de la Spa din 1929 si 1930 de pilotii Benoist si Nuvolari precum si Tourist Trophy din 1930 de pilotul Nuvolari.

Cu cele 2.579 de exemplare construite intre anii 1929-1933 majoritatea in variante de caroserie tip spider si cabrio carosate de Castagna, Young, Zagato sau Farina, 6C 1750 este considerat primul model de succes al firmei italiene remarcandu-se prin tinuta de drum sigura, sistemul de franare eficace si motorul performant si fiabil. Acesta este inlocuit in 1933 de modelul 6C 1900 echipat cu un motor cu 6 cilindri in linie de 1.9 L avand blocul motor din aluminiu si care dezvolta 68 CP permitand o viteza maxima de 130 km/h. Au fost construite 197 exemplare majoritatea in variante de caroserie cabrio si torpedo. 

In 1931 este prezentat modelul de competitii Tipo A, primul model de copetitii Alfa Romeo de tip monopost.Proiectat de Vittorio Jano,Tipo A era echipat cu doua motoare fiecare cu 6 cilindri in linie,capacitatea de 1.75L, distributie cu 2 arbori cu came in chiulasa,puterea maxima totala dezvoltata fiind de 230 CP multumita celor 4 carburatoare si supraalimentarii cu compresor. Viteza maxima era de circa 240 km/h, o valoare greu de atins pentru acele vremuri.Cu acest model este obtinuta o singura victorie in Coppa Acerbo din 1931 cu pilotul Giuseppe Campari. In acelasi an este lansat primul camion Alfa Romeo denumit Bussing 50 echipat cu un motor Deutz diesel cu 6 cilindri acesta fiind urmat de modelele 85C, 350 si autobuzul A110. Productia de motoare aeronautice,camioane si autobuze a inregistrat cresteri de la an la an.
Tot in 1931 este lansata noua serie de modele denumita 8C, acesta fiind oferit in cariera sa de 8 ani in numeroase variante acestea facand parte din clasa de lux. Dezvoltat de  Vittorio Jano, noul model a debutat  cu varianta denumita 8C 2300 care era echipata cu un motor cu 8 cilindri in linie de 2.3L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si supra-alimentare cu compresor volumetric Roots dezvoltand intre 140 si 75 CP si permitand atingerea unor viteze maxime de 180 si 215 km/h. Cutia de viteze disponibila era una manuala cu 4 trepte, suspensia era prevazuta cu arcuri lamelare in timp ce sistemul de franare era de tipul cu tamburi la toate rotile. La volanul unor variante mai performante ale modelului 8C 2300 sunt obtinute numeroase victorii cele mai importante fiind in cursele de la Mille Miglia din 1932 si 1933 de piloti Borzacchin si Nuvolari; 24h de la LeMans din 1931 cu pilotii Howe - Birkin, 1932 cu pilotii Chinetti - Sommer, 1933 cu pilotii Nuvolari - Sommer si 1934 cu pilotii Chinetti - Etancelin; Targa Florio din 1931 si 1932 de pilotul Nuvolari precum si Grand Prix-ul Italiei din 1931.

Pana in anul 1935 au fost construite 118 exemplare din modelul 8C 2300, majoritatea in variante de caroserie cabrio si spider carosate de Touring, Castagna, Farina, Zagato, Figoni, Brianza sau Vandenplas. In 1933 este prezentata o varianta pentru competitii denumita 8C 2600 Monza si dotata cu motor cu 8 cilindri in linie de 2.6 L supraalimentat si care furniza 215 CP. La volanul unui 8C 2600 Monza, Achille Varzi castiga cursa Mille Miglia din 1934. 

In 1932 este lansat un nou model de competitii denumit P3 sau Tipo B. Dezvoltat de Vittorio Jano, noul model P3 era unul de tip monopost si a fost echipat in cariera competitionala de 4 sezoane(1932-1935) cu motorizari cu 8 cilindri in linie distributie cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, alimenate cu 4 carburatoare si supraalimentate cu doua compresoare Roots avand capacitati de 2.7; 2.9 si 3.2L. Puterile maxime dezvoltate erau de 215; 255 si respectiv 265 CP permitand atingerea unor viteze maxime de 232; 265 si 270 km/h. Transmisiile disponibile erau manuale cu 3 sau 4 trepte.

Cu cele 46 de victorii obtinute in cele 4 sezoane (1932-1935) si in cursa Targa Florio din 1934 si 1935, de piloti legendari precum Tazio Nuvolari care a inregistrat numeroase recorduri si despre care Enzo Ferrari impresionat de rezultatele obtinute declara: „Un pilot ca Tazio Nuvolari se naste doar o data la 100 de ani”, Giuseppe Campari, Luigi Fagioli, Achille Varzi sau Louis Chiron, modelul P3 este considerat cel mai titrat model Alfa Romeo de competitii si in acelasi timp cel mai titrat automobil de competitii din toate timpurile. 

In 1933, este finalizata noua fabrica de la Pomigliano D'Arco (Napoli). In acelasi an activitatea competitionala este trecuta pe locul secund, proiectarea si productia de automobile in special din clasa de lux avand prioritate.

Cu ocazia Salonului Auto de la Milano din aprilie 1934 este lansat un nou model denumit 6C 2300 si care inlocuia in gama modelul 6C 1750. Dezvoltat de Vittorio Jano, noul model 6C 2300 beneficia in premiera pentru un automobil de serie de productie europeana de suspensie fata/spate cu roti independente. In cariera sa, au fost disponibile 7 versiuni: Turismo, Gran Turismo, B Gran Turismo, Pescara, B Pescara, B Corto/Lungo si B Mille Miglia. Motorul disponibil era unul cu 6 cilindri in linie de 2.3L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, alimentare cu unu sau doua carburatoare Weber puterea dezvoltata fiind cuprinsa intre 68 si 105 CP permitand atingerea unor viteze maxime cuprinse intre 125 si 170 km/h.Transmisia era asigurata de o cutie manuala cu 4 trepte avand treptele 3 si 4 sincronizate. Suspensia era cu roti independenta si arcuri elicoidale in fata cu brate transversale iar in spate cu brate oblice si bare de torsiune. Sistemul de franare era hidraulic fiind prevazut cu tamburi la toate rotile. Pretul versiunii de baza era de 42.000 lire.

Intre anii 1934-1939 au fost construite circa 1.700 de exemplare in diferite variante de caroserie: berlina, coupe sau cabrio majoritatea realizate de carosieri precum Castagna, Touring, Farina sau Zagato.
In 1935 sunt lansate modelele de competitii 8C 35 sau Tipo C si respectiv 16C Bimotore, primul fiind proiectat de Vittorio Jano, al doilea de Luigi Bazzi sub indrumarea lui Enzo Ferrari. Modelul 8C 35 a fost la momentul lansarii primul model de competitie care dispunea de suspensie fata cu roti independente avand brate de tip Dubonnet. Motorul era unul cu 8 cilindri in linie de 3.8L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, supraalimentare cu compresor in timp ce puterea maxima dezvoltata era de 330 CP. Dupa un an este dotat cu un nou motor cu 12 cilindri in V de 4.1L supraalimentat care furniza 370 CP, modelul fiind numit 12C 36.

Intre anii 1936-1937 sunt obtinute 17 victorii cu modelele 8C 35 si 12C 36 pilotate de Nuvolari, Tadini, Ruesch, Trossi, Pintacuda. Modelul 16C Bimotore a fost oferit in doua variante, ambele cu cate doua motoare cu 8 cilindri in linie fiecare si supraalimentate cu compresor unul montat in fata iar celalalt in spate. In prima varianta cilindreea totala era de 5.810 cmc iar puterea maxima de 510 CP iar in a doua varianta cilindreea totala era de 6.330 cmc iar puterea maxima de 530 CP. Cu acest model nu au fost obtinute rezultate notabile in schimb pe data de 15 iunie 1935 la volanul unui exemplar 16C Bimotore pilotul Tazio Nuvolari a stabilit un record de viteza maxima pe kilometru si mila lansat de 321,428 si respectiv 323,125 km/h.
Cu ocazia Salonului Auto de la Londra din 1935 este prezentat modelul 8C 2900 care concura in clasa de lux. Noul model 8C 2900 era echipat cu un motor cu 8 cilindri in linie de 2.9L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, alimentare cu doua carburatoare Weber si supaalimentare cu doua compresoare Roots dezvoltand in functie de versiune intre 180 si 225 CP. Acest motor permitea atingerea unor viteze maxime de 180 si 220 km/h in timp ce acceleratia de la 0 la 100 km/h era posibila in 9.4 si respectiv 8.2 secunde. Cu aceste performante obtinute Alfa Romeo 8C 2900 era considerat cel mai performant automobil „de strada” in acea perioada. Cutia de viteze disponibila era una manuala cu 4 trepte avand treptele 3 si 4 sincronizate, suspensia era independenta pe ambele punti in timp ce sistemul de franare era hidraulic fiind de tipul cu tamburi la toate rotile. Modelul s-a remarcat inca de la debut prin performantele de top, finisarile de lux, tinuta de drum sigura, sistemul de franare eficace, motorul fiabil dar si pentru pretul de achizitie extrem de ridicat 115.000 lire, echivalentul a 13 exemplare noi de Fiat Topolino.

Pana in anul 1939 au fost construite 43 exemplare(seria A + B) din modelul 8C 2900, majoritatea in variante de caroserie cabrio, coupe si spider carosate de Touring sau Farina inclusiv o varianta aerodinamica dezvoltata special pentru cursa de 24h de la LeMans din 1938. Cu modelul 8C 2900 in versiunile mai performante sunt obtinute victorii in cursa de la Mille Miglia la editiile din 1935, 1936, 1937, 1938 si 1947.

In 1938 are loc lansarea unui nou model de competitii tip monopost denumit Tipo 308 sau 8C 308. Dezvoltat de Gioacchino Colombo sub indrumarea lui Enzo Ferrari, modelul Tipo 308 dispunea de un motor cu 8 cilindri in linie de 3L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, alimentare cu doua carburatoare Weber si supaalimentare cu doua compresoare Roots. Puterea maxima dezvoltata era de 295 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 275 km/h. Cutia de viteze era manuala cu 4 trepte, suspensia era independenta pe ambele punti in timp ce sistemul de franare era hidraulic fiind de tipul cu tamburi la toate rotile. Caroseria era montata pe o structura tubulara. Cu acest model care a concurat in special in formula Grand Prix, sunt obtinute intre anii 1938-1949 un numar de 7 victorii.

In acelasi an sunt prezentate modelele de competitii Tipo 312 si 316 echipate cu motoare V12 si V16 de 3L dar care nu au obtinut rezultate notabile. Tot in 1938 este lansat modelul de competitii tip monopost denumit Tipo 158 cunoscut si ca Alfetta. Proiectat de Gioacchino Colombo pentru formula Voiturrette, modelul Tipo 158 a devenit eligibil si pentru noua competitie Formula 1, care a debutat in 1947.

Dezvoltarea modelului Tipo 158 este stopata  odata cu declansarea celui de-al doilea Razboi Mondial aceasta fiind reluata in 1946. Modelul Tipo 158 dispunea de un motor cu 8 cilindri in linie de 1.5L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru, alimentare cu doua carburatoare Weber si supaalimentare cu un compresor volumetric tip Roots. Acest motor reusea sa dezvolte in functie de versiune puteri cuprinse intre 200 si 350 CP, permitand atingerea unor viteze maxime cuprinse intre 230 si 290 km/h. Caroseria era realizata din aluminiu si montata pe o structura tubulara. Cutia de viteze era manuala cu 4 trepte,suspensia era independenta pe ambele punti iar sistemul de franare era hidraulic fiind de tipul cu tamburi la toate rotile.

Intre anii 1938-1950 la volanul modelului Tipo 158 sunt obtinute 28 de victorii in formula Voiturrette, Grand Prix si Formula 1 de piloti legendari precum: Giuseppe Nino Farina - campion mondial F1 in 1950, Juan Manuel Fangio, Emilio Villoresi, Achille Varzi, Jean Pierre Wimille sau Carlo Felice Trossi.

Cu ocazia Salonului Auto & Moto de la Berlin din 1939 este lansat un nou model denumit 6C 2500 si care inlocuia in gama modelul 6C 2300. Noul model 6C 2500 a fost disponibil in 5 versiuni: Turismo, Coloniale, Sport, Super Sport si Super Sport Corsa echipate cu un motor cu 6 cilindri in linie de 2.5L avand distributie cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru iar alimentarea se realiza in functie de versiune cu unu, doua sau trei carburatoare Weber sau in premiera mondiala cu sistem de injectie de benzina Caproni comandata prin impulsuri electrice. Puterea maxima dezvoltata era cuprinsa intre 90 si 120 CP, permitand atingerea unor viteze maxime cuprinse intre 140 si 180 km/h. Cutia de viteze disponibila era una manuala cu 4 trepte avand treptele 3 si 4 sincronizate sau cu toate cele 4 trepte sincronizate. Suspensia era independenta pe ambele punti in fata fiind prevazuta cu brate oscilante si arcuri elicoidale iar in spate cu bare de torsiune in timp ce sistemul de franare era prevazut cu tamburi la toate rotile.

Tot in 1939, in urma unei discutii cu Ugo Gobbato – manager Alfa Romeo, celebrul Henry Ford rosteste fraza devenita celebra: "When I see an Alfa Romeo go by, I tip my hat" (Cand vad trecand un Alfa Romeo imi scot palaria) - referindu-se la linia caroseriei si performantele de top.

Odata cu declansarea celui de-al doilea Razboi Mondial, fabricile Alfa Romeo sunt nevoite sa intrerupa productia de automobile in favoarea productiei de motoare necesare aviatiei militare precum si de vehicule militare in special camioane. In 1941, firma Alfa Romeo este fortata de autoritatile germane sa fuzioneze cu alta firma Italiana Issota Fraschini pentru producerea de componente necesare avioanelor Junkers. Ca urmare a bombardamentelor aliatilor din mai 1943, fabrica de la Pomigliano D’Arco este distrusa iar in octombrie 1944 fabrica de la Portello este nevoita sa-si intrerupa orice activitate.
  
In 1945 odata cu incetarea celui de-al doilea Razboi Mondial, compania Alfa Romeo redevine independenta. In functia de presedinte este reales Ugo Gobbato in timp ce responsabil pentru dezvoltarea modelelor de serie si copetitie este numit Orazio Satta Puliga. Productia de automobile este reluata in 1946 cu modelul antebelic 6C 2500 oferit cu noi versiuni: Freccia d’Oro, Competizione, Villa d’Este GT (numele Villa d'Este provine in urma castigari concursului de eleganta pentru design auto de la Villa d'Este din 1950). La volanul versiunii 6C 2500 Competizione echipajul Mario si Giancarlo Bornigia castiga cursa Targa Florio din 1950.

Pana in 1951 au fost fabricate circa 2.500 de exemplare din modelul 6C 2500 in 3 variante de ampatament si diferite variante de caroserie, majoritatea coupe, cabrio, spider si berlina realizate de Alfa Romeo si carosieri precum Touring, PininFarina sau Michelotti. Printre clientii s-au numarat printul Ranieri de Monaco, regele egiptean Faruk, Rita Hayworth sau Tyron Power.

In 1948, IRI incredinteaza administrarea firmei Alfa Romeo catre compania Finmeccanica, sub conducerea lui Giuseppe Luraghi.
La Salonul Auto de la Paris din 1950 este lansat un nou model Alfa Romeo denumit 1900. Dezvoltat sub indrumarea lui Orazio Satta Puliga, noul model 1900 reprezenta primul model din istoria firmei milaneze care beneficia de caroserie autoportanta fiind totodata primul model care marca trecerea de la productia de tip manufactura la productia de serie pe o linie de montaj automatizata. Studiat pentru a reprezentata firma italiana in clasa medie, modelul 1900 a fost lansat sub sloganul „Automobilul de familie care invinge si in curse”.

Alfa Romeo 1900 dispunea de o eleganta si spatioasa caroserie de tip berlina in 3 volume cu 4 usi care oferea la interior 5 sau 6 locuri. Motorul, conceput de ing. Giuseppe Busso era unul cu 4 cilindri in linie amplasat frontal, longitudinal avand cilindreea de 1.884 cmc, distributia cu doi arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru in timp ce alimentarea se realiza cu ajutorul unui carburator Weber. Puterea maxima dezvoltata era de 90 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 160 km/h. Transmisia se realiza pe rotile din spate
si era asigurata de o cutie  manuala cu 4 trepte sincronizate. Suspensia fata era cu roti independente, brate oscilante duble si arcuri elicoidale in timp ce suspensia spate era prevazuta cu axa rigida, brate longitudinale si arcuri elicoidale. Sistemul de franare era hidraulic fiind prevazut cu tamburi. Modelul a fost apreciat inca de la debut datorita performantelor sportive, design-ului elegant, tinutei de drum sigure si a habitaclului spatios dar si datorita rezultatelor bune obtinute in curse precum Targa Florio sau Stella Alpina. In 1951 sunt lansate varianta de caroserie coupe denumita Sprint si proiectata de carosierul Touring si versiunea TI (Turismo Internationale) ambele avand motorul alimentat cu carburator dublu corp Weber care furniza 100 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 170 km/h. Un an mai tarziu este prezentata versiunea 1900C 52 cunoscuta si sub denumirea de Disco Volante care dispunea de o caroserie oferita in varianta coupe si spider al carui design spectaculos, original si in acelasi timp aerodinamic a fost realizat de carosierul Touring.
Motorul pentru aceasta versiune avea capacitatea de 2L si furniza 158 CP. In 1954 sunt realizate mici retusuri la exterior si interior, modelul fiind denumit 1900Super iar motorul de 1.884 cmc este inlocuit cu unul nou de 1.975 cmc, alimentat in functie de versiune cu unul sau doua carburatoare dublu corp Weber. Puterea maxima dezvoltata era de 100 si respectiv 115 CP permitand atingerea unor viteze maxime de 170 si respectiv 190 km/h. Versiunea Super Sprint era oferita cu o cutie de viteze manuala in 5 trepte,o premiera pentru un automobil de serie. Pana in 1959 au fost fabricate 21.304 de exemplare din modelul 1900, inclusiv versiuni fabricate in serie limitata si realizate de carosieri precum: Touring, Pininfarina, Ghia,Zagato sau Boano.

In anul 1951 este prezentat monopostul de Formula 1 denumit Tipo 159, cunoscut si ca Alfetta. Noul model reprezenta o evolutie a modelului Tipo 158, beneficiind de o noua suspensie spate de tip DeDion iar motorul de 1.5L dezvolta acum numai putin de 425 CP multumita supraalimentarii cu doua compresoare volumetrice de tip Roots si care permitea atingerea unei viteze maxime de 310 km/h, o valoare greu de atins pentru acele vremuri. In sezonul de Formula 1 din acel an cu modelul Tipo 159 sunt obtinute 7 victorii, majoritatea castigate de pilotul argentinian Juan Manuel Fangio care devine campion mondial in 1951.

Tot in 1951 este lansat modelul de teren denumit AR51/52 sau Matta. Proiectat pentru ministerul apararii italian, modelul Matta beneficia de transmisie integrala nepermanenta si era echipat cu motorul de 1.9L imprumutat de la modelul 1900 care dezvolta in acest caz 65 CP. Pana in anul 1955 au fost construite 2.059 de exemplare.
In 1952 este prezentat modelul de competitii 6C 3000 care dispunea de o caroserie realizata de carosierul Colli si era echipat cu un motor cu 6 cilindri in linie de 3.5L care dezvolta 275 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 250 km/h. Cele mai inportante rezultate cu acest model au fost castigarea Grand Prix-ului Supercorte Maggiore in 1953 de catre Juan Manuel Fangio si un loc 2 in cursa de la Mille Miglia din 1953 de catre echipajul Fangio-Sala.

Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1954 este prezentat un nou model denumit Giulietta Sprint. Noul Alfa Romeo Giulietta Sprint a impresionat inca de la debut atat presa cat si pubicul prin design-ul foarte elegant si rafinat atat la exterior cat si la interior, unele solutii tehnice aplicate in premiera precum blocul motor realizat din aluminiu sau arborele cotit montat pe 5 suporturi dar si prin numarul impresionant de dotari oferite optional. Noul model beneficia de o caroserie coupe cu 2+2 locuri al carui design a fost semnat de carosierul Bertone si avea echipat un revolutionar motor conceput de Giuseppe Busso cu 4 cilindri in linie si cilindreea de 1.290 cmc avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si care inaugura o noua clasa care a devenit in scurt timp o formula europeana. Alimentarea se realiza cu ajutorul unui carburator dublu corp Solex in timp ce puterea maxima dezvoltata era de 65 CP si care permitea atingerea unei viteze maxime de 165 km/h. Transmisia se realiza pe rotile din spate fiind asigurata de o cutie manuala cu 4 trepte sincronizate. Suspensia fata era cu roti independente, brate transversale, bara anti-ruliu si arcuri elicoidale in timp ce suspensia spate era prevazuta cu axa rigida, brate longitudinale si arcuri elicoidale. Sistemul de franare era hidraulic si era prevazut cu tamburi.

In ciuda pretului de baza destul de ridicat de 1.900.000 de lire, Giulietta Sprint s-a bucurat de un mare succes comercial datorita design-ului, performantelor ridicate si tinutei de drum sigure, pana la sfarsitul anului 1954 fiind inregistrate peste 700 de comenzi ferme.

In aprilie 1955 este lansata varianta de caroserie berlina cu 4 usi denumita Giulietta Berlina si al carui motor de 1.3L acelasi de la Giulitta Sprint, dezvolta in acest caz 54 CP. In acelasi an la Salonul Auto de la Frankfurt este lansata varianta de caroserie cabrio cu doua locuri denumita Giulietta Spider si al carui design a fost semnat de Pininfarina. Un an mai tarziu este prezentata versiunea mai sportiva denumita Sprint Veloce al carui motor de 1.3L alimentat cu doua carburatoare dublu corp Weber dezvolta 80 CP permitand atingerea unei viteze maxime de 175 km/h. Anul 1957 aduce lansarea a doua noi versiuni: Giulietta Sprint Speciale si Giulietta Berlina TI. Prima dispunea de o caroserie atent studiata aerodinamic realizata de Bertone si al carui motor dezvolta 100 CP, acesta fiind asociat cu o cutie manuala in 5 trepte si permitea o viteza maxima de 200 km/h. A doua,
reprezenta versiunea mai sportiva berlinei Giulietta, motorul acesteia dezvoltand 65 CP. In anul 1959 este prezentata varianta de caroserie break denumita Giulietta Promiscua construita in doar 91 exemplare si este realizat un facelift modelului Giulietta, acesta beneficiind de unele restilizari la exterior si interior, de dotari noi in timp ce puterea motorului dezvolta acum 80 CP in cazul Giuliettei Sprint si 90 CP in cazul Giuliettei Sprint Veloce. In 1960 este prezentata Giulietta Sport Zagato, care se baza pe o mecanica de Giulietta Sprint Speciale, dispunea de o caroserie din aluminiu si care a fost construita in 217 exemplare. Tot din acel an puterea motorului a fost marita la 62 CP pentru Giulietta Berlina si la 75 CP pentru Giulietta Berlina TI. In 1962 este realizat un nou facelift modelului, acesta fiind denumit acum Giulia si beneficia de unele restilizari in special la interior, de o noua motorizare de 1.6L care dezvolta intre 90 si 112 CP asociata unei cutii de viteze cu 5 trepte, precum si de sistem de franare prevazut cu discuri in fata. Pana in anul 1964 au fost fabricate circa 132.000 exemplare, Giulietta fiind cel mai de succes model comercializat pana atunci de Alfa Romeo dar care a obtinut si numeroase victorii in competitii, cea mai cunoscuta fiind cea de la Mille Miglia din 1956 pe clasa cu Giulietta Sprint Veloce.

Tot in 1954 a fost lansat si modelul utilitar denumit Romeo echipat cu motorul de 1.3L de la Giulietta dar care in acest caz dezvolta intre 35 si 45 CP sau diesel de 1.2L. Intre anii 1954-1968 au fost fabricate 21.722 exemplare in diferite variante de caroserie la fabrica de la Pomigliano D’Arco reconstruita in anii ’50.

La Salonul Auto de la Torino din 1957 este prezentat succesorul modelului Alfa 1900 denumit Alfa 2000. Acesta beneficia de o eleganta si spatioasa caroserie de tip berlina in 3 volume cu 4 usi care oferea 5 sau 6 locuri si era echipat cu un motor cu 4 cilindri in linie avand cilindreea de 1.975 cmc, distributia cu doi arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru si era alimentat cu ajutorul unui carburator Weber. Puterea maxima dezvoltata era de 105 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 170 km/h. Transmisia se realiza pe rotile din spate si era asigurata de o cutie manuala cu 5 trepte. Suspensia fata  era cu roti independente, brate oscilante duble si arcuri elicoidale in timp ce suspensia spate era prevazuta cu axa rigida, brate longitudinale si arcuri elicoidale. Sistemul de franare era hidraulic fiind prevazut cu tamburi.

In 1958 este prezentata varianta de caroserie cabrio cu 4 locuri care purta semnatura carosierului Touring in timp ce motorul dezvolta 115 CP permitand o viteza maxima de 180Km/h. Doi ani mai tarziu este lansata varianta coupe cu 4 locuri denumita Sprint si al carui design a fost semnat de Bertone iar motorul furniza 115 CP. Intre anii 1957-1962 au fost fabricate in Italia circa 7.000 exemplare din modelul Alfa Romeo 2000, productia modelului in diferite versiuni a continuat in Brazilia la fabrica FNM pana in 1973.

In 1959 demareaza productia sub licenta a modelului Renault Dauphine urmata de cea modelului Renault 4 din 1961, ambele fiind produse pana in 1964 la fabrica de la Portello.
La Salonul Auto de la Geneva din 1962 este lansat modelul 2600 care reprezenta o evolutie a modelului 2000. Noul model a beneficiat de ample restilizari la exterior si interior, de o parte mecanica imbunatatita sistemul de franare fiind servoasistat si prevazut cu discuri precum si de un echipament de dotari imbunatatit. Inca de la debut au fost propuse trei variante de caroserii: berlina in 3 volume cu 4 usi si 5 locuri, coupe desenat de Bertone si cabrio semnat de Touring, ambele cu 4 locuri. Motorul oferit era unul cu 6 cilindri in in linie de 2.6L avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru iar alimentarea in functie de versiune cu doua sau trei carburatoare dublu corp Weber. Puterea maxima dezvoltata era de 130 CP (berlina) si 145 CP (coupe si cabrio) permitand o viteza maxima cuprinsa intre 190 si 205 km/h. In standard era oferita o cutie de viteze manuala cu 5 trepte. Pana in anul 1968 au fost fabricate 2.092 exemplare in varianta berlina, 7.104 exemplare in varianta coupe si 2.257 exemplare in varianta cabrio.

In Iunie 1962 este lansat succesorul modelului Giulietta, acesta fiind denumit Giulia. Noul model Giulia a fost apreciat inca de la debut datorita designului elegant si usor agresiv, caroseriei atent studiata aerodinamic (CX: 0.34) fiind primul automobil integral proiectat in tunelul de teste aerodinamice, solutiile tehnice avansate precum blocul motor din aluminiu, caroserie cu zone deformabile diferite la impact sau cutia de viteze manuala cu 5 trepte
oferita standard. Realizat pe o mecanica derivata din cea a modelului Giulietta, noul Alfa Giulia dispunea de o caroserie tip berlina in 3 volume cu 4 usi si 6 locuri si avea echipat un motor cu 4 cilindri in linie si cilindreea de 1.570 cmc avand distributia cu 2 arbori cu came in chiulasa si doua supape pe cilindru iar alimentarea cu un carburator dublu corp. Puterea maxima dezvoltata era de 92 CP si permitea obtinerea unor performante sportive pentru acea perioada: viteza maxima 172 km/h, acceleratie 0-100 km/h in 12 secunde. Suspensia fata era cu roti independente, brate transversale duble supapuse, bara anti-ruliu si arcuri elicoidale in timp ce suspensia spate era prevazuta cu axa rigida, brate longitudinale si arcuri elicoidale. Sistemul de franare era fiind prevazut cu tamburi iar din 1964 a fost prevazut cu discuri. Alfa Romeo Giulia s-a impus repede pe piata devenind o referinta in anii ’60 datorita performantelor sportive, aerodinamicii,  design-ului exterior, tinutei de drum sigure si dinamicii.

In 1963 productia este transferata la noua fabrica da la Arese din apropierea orasului Milano si este infiintat departamentul de competitii denumit Autodelta condus de ing. Carlo Chiti. In acelasi an la Salonul Auto de la Frankfurt este lansat Giulia Sprint GT care reprezenta varianta de caroserie coupe cu 4 locuri a berlinei Giulia si care inlocuia in gama celebra Giulietta/Giulia Sprint. Alfa Giulia Sprint GT beneficia de o caroserie cu un design elegant si usor agresiv care a fost semnat de Giorgetto Giugiaro angajat in acea perioada la firma Bertone.

Motorul disponibil era cel de 1.6L de la berlina Giulia dar multumita celor doua carburatoare dublu corp Weber dezvolta 106 CP si permitea atingerea unei viteze maxime de 180 km/h. Cutia de viteze oferita era una manuala in 5 trepte in timp ce sistemul de franare era servoasistat si dotat cu discuri.

Tot in 1963 este lansata varianta Giulia TZ (Tobolare Zagato) dezvoltata de Autodelta in special pentru competitii si care beneficia de o caroserie din aluminiu semnata de Zagato pe structura tubulara precum si de suspensie independenta pe ambele punti si frane cu discuri. Motorul de 1.6L cu care era dotat dezvolta multumita unor modificari pana la 160 CP permitand o viteza maxima de 216 km/h.

Giulia TZ a castigat numeroase curse in Europa si SUA la categoria GT si prototip. Dupa doi ani este lansata o versiune inbunatatita denumita TZ2 care dispunea de o caroserie din fibra de sticla realizata de Zagato. Motorul beneficia de unele inbunatatiri printre care aprinderea dubla Twin Spark cu doua bujii pe cilindru si dezvolta 170 CP permitand o viteza maxima de 245 km/h. Intre anii 1963-1965 au fost fabricate in total 121 exemplare de Giulia TZ/TZ2.
In 1964 sunt lansate versiunile Giulia TI Super si Giulia 1300. Prima reprezenta versiunea mai sportiva a berlinei Giulia si al carui motor de 1.6L dezvolta 112 CP fiind construita in 501 exemplare. A doua, reprezenta versiunea de baza a berlinei Giulia fiind echipata cu un motor de 1.3L (78 CP) si cutie de viteze manuala cu 4 trepte. Tot in 1964 este prezentata Giulia Sprint GTC care beneficia de o caroserie cabrio realizata de Touring si care a fost fabricata in 1.008 exemplare.

La Salonul Auto de la Amsterdam din 1965 este lansata varianta sportiva Giulia Sprint GTA (Gran Turismo Alleggerita) dezvoltata de Autodelta in special pentru competitii. Dispunea de o caroserie realizata din materiale precum aluminiu sau fibra de sticla si a fost oferita in diverse versiuni, cele mai cunoscute fiind GTA 1300 Junior, GTAm sau GTA SA. Motoarele disponibile aveau capacitati de 1.3; 1.6 si 2L aspirate sau turbo care dezvoltau puteri cuprinse intre 115 si 250 CP. La volanul Giuliei Sprint GTA au fost obtinute numeroase victorii in Europa si SUA,cele mai importante fiind European Touring Car Championship  editiile din 1966, 1967, 1968, 1970 si 1971 precum si Trans AM Championships din SUA.

Pana in anul 1975 au fost fabricate 493 exemplare versiuni stradale si de competitii. Tot in 1965 sunt lansate Giulia Super - versiune mai luxoasa cu dotari suplimentare si cu motor de 98 CP, Giulia 1300TI al carui motor furniza 82 CP si Giulia Sprint GT Veloce al carui motora dezvolta 109 CP.
  
Text: Clasic-auto
Foto: Alfa Romeo, arhiva